Florentina Presecan: „Copiii mei sunt fericiți!”

Articol de: Alexandra Țipțer

Centrul de zi „Pollicino” din Petroșani, este singurul centru din oraș care se ocupă de copiii cu dizabilități de ordin fizic și psihic sau de cei cu diferite probleme de natură socială. Florentina Presecan, psihologul acestei instituții, manageriază în paralel activitatea centrului a cărui bază a fost pusă în urmă cu 18 ani, cu ajutorul unor sponsori italieni. Doamna Florentina se ocupă în cadrul centrului atât de activitățiile de ordin cognitiv și psihologic, cât și de diversele probleme organizaționale.

florentina-presecan

-Pentru început voiam să vă întreb dacă ați fost împlicată în proiect încă de când s-a înființat, pentru că am văzut materiale care vorbesc despre acest lucru.

-Nu am fost implicată pentru că nici nu aveam cum să fiu. Pentru că proiectul Pollicino s-a născut practic cu totul altfel față de ce există astăzi aici. Pollicino a venit pe fondul unei vizite realizate de o..hai să o numim delegație, deși mi se pare un pic cam formală denumirea. O mână de oameni din Ponte nele Alpi, Italia. Petroșaniul este un oraș înfrățit cu Ponte nele Alpi, ei au venit acum, dacă nu mă înșel 18 sau 19 ani în Petroșani. Ocazie cu care ei au vizitat centrul de pediatrie, secția distrofici, care funcționa în Aeroport, pe strada Independenței. Au văzut atunci copilașii de pe acea secție. Ei, eu pe vremea respectivă lucram în Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, mai precis în serviciul de Regim de Urgență, eram director în aceea secțiune. Ei când au venit, respectivii italieni, au vizitat acea secție. Pot să spun că acea secție era oarecum un viciu, cum există și în ziua de astăzi multiple vicii în sistemul de sănătate românesc. Adică copiii care nu aveau un statut bine definit din punct de vedere al apartanenței legale, adică părinți care nu îi abandonau propriu-zis, cu acte în regulă. Adică nu solicitau o formă de protecție pentru copilul lor. Pleacau doamnele din maternitate și își lăsau copilul pe acolo, fără niciun statut. În condițiile astea, copiii rămân oarecum fără nici măcar o măsură de protecție clară, nu ai cum să o stabilești. Nici Protecția Copilului pentru că mama se întoarce, mama își vrea copilul. Italienii au vizitat acea secție de copii distrofici și li s-a părut că sunt condiții improprii pentru dezvoltarea și recuperarea din punct de vedere medical al acelor copii. În condițiile astea, ei s-au hotărât să facă un centru pentru acei copii.

Pe partea cealaltă, alți participanți italieni în proiectul respectiv, au spus să facă tot aici, ca o școală de arte și meserii, ca un loc de formare profesională pentru tinerii aflați în nevoi speciale din punct de vedere socio-economic. Cam asta a fost faza de pornire a acestui proiect. Ăsta a fost primul contact pe care l-am avut cu ei încă de când au început să construiască.

În Valea Jiului există  o asociație a copiilor cu Sindrom Down. Și au făcut o colaborare cu asociația „Down” și s-au pus de acord să facă un centru de zi pentru copiii cu Sindromul Down. În condițiile astea, ei m-au cooptat pe mine și mi-au propus să preiau acest serviciu. Sincer, l-am preluat cu o oarecare reticență, pentru că eu lucram într-o structură a statului român care era deja bine organizată, cu funcționabilitate, mai mult sau mai puțin bună, întotdeauna este loc de mai mult, de mai bine, de optim. În condițiile astea, ei m-au căutat pe mine, iar eu am considerat că plec în aventura vieții mele. Eu am lucrat în învățământ ca profesor de psihologie, am lucrat și ca psiholog.

-Dar cum au rămas relațiile cu italienii care au venit în anii aceștia în Petroșani?

-Orice serviciu funcționează în momentul în care este finanțat. În momentul în care finanțarea se oprește, activitatea se oprește. Pe loc. De când a fost creat acest serviciu și până la momentul discuției noastre, serviciul a fost majoritar susțiunt de Comitato Pollicino Belluno, de asociația italiană. Și în ziua de astăzi în proporție de 70% finanțarea vine din Italia. Când spun finanțare, spun doar numeralii, doar banii pe care îi consumăm noi lună de lună. 35-36% vin de la Primăria Petroșani sau de la celelalte primării din Valea Jiului, în baza legii 34, primim o indemnizație de 175 lei pe lună pentru asistarea fiecărui copil în parte. Dar suma de bani considerabilă vine din Italia. Ăsta este aspectul financiar de funcționare efectivă. Dar contribuția Comitato Pollicino este mult mai mare pentru că toate lucrările de dezvoltare ale centrului sunt în mod exclusiv suportate de ei. Deci numărul lor se dublează, se triplează. Ei an de an sunt tot mai mulți. Vizitele lor într-un an sunt de 14-15. Unii pleacă, alții vin, unii pleacă, alții vin. Tot timpul.

-Deci centrul cuprinde copii care au și autism și Sindromul Down și alte probleme de natură socială?

-Tot felul de dizabilități. Absolut toată paleta de dizabilități.

-Și vă ocupați separat de ei?

-Nu, sigur că nu. Pentru că noi nu suntem un serviciu specializat pe recuperare de ordin medical, noi suntem un centru de zi care avem abilitarea, reabilitarea acestor copii, adică pshihopedagogii mei, ei asta lucrează clar pe stimulare cognitivă, pe terapii ocupaționale. Terapiile toate sunt astfel concepute și activitățiile astfel coordonate care să ducă la recuperarea acestor copii.

– Ce fel de activități mai exact?

-Tocmai am spus. Ele sunt centrate astfel încât să stimuleze acești copii și pe ce marjăm noi cel mai tare este pe creșterea autonomiei copilului. Este lucrul cel mai prețios în viața asta. Când ești autonom, ești un om salvat. Adică poți fi extrem de inteligent. Dacă nu ești în stare să-ți legi șireturile cum trebuie, să ieși să-ți cumperi o pâine, este clar că ești un om nefericit. Și un om care nu te poți integra social. În condițiile astea, noi lucrăm cu specialiști, sunt două psihopedagoage, absolvente de psihologie, cele care lucrează cu copii cu dizabilități, eu ca psiholog, pe partea cealaltă și menegeriez serviciul, și avem și încă o colegă ca un educator specializat. Este un kinetoterapeut cu jumătate de normă care lucrază pe reabilitarea de ordin fizic, pe creșterea dexterității copiilor.

-Există cazuri de copii talentați sau mai creativi decât ar fi normal? Asta pentru că am citit anumite materiale în care se spunea faptul că acești copii au o doză mare de creativitate.

-Nu avem niciun copil care să aibă o parte de aptitudini dezvoltate care să-l numim talent, de pildă. Unul din ei să picteze în mod excepțional sau să cânte într-un mod foarte frumos. Ei sunt excepționali cu toții, în felul lor. Ți-am spus, noi nu excelăm la ceva anume, în schimb noi suntem campionii vieții, noi excelăm în a ne bucura de viață. Este important să ne găsim o armonie.

-Câți copii sunt în centru în prezent?

29 de toți. Din toată Valea Jiului. Noi suntem un centru de zi pentru copii și tineri. Deci sunt și peste 18 ani. Nu ne-am dorit noi acest lucru, dar nu există un serviciu specializat, un centru de zi de pildă pentru tinerii cu dizabilități. Și atunci am considerat că nu-i putem lăsa de izbeliște și am modificat structura noastră și am transformat din centru de zi pentru copii, în centru de zi pentru copii și tineri cu dizabilități.

-Deci aici stau și cei peste 18 ani.

-Sunt și tineri. Adică și peste 18 ani. Și ei nu stau aici. Încercăm să dezvoltăm o asistență socială modernă, adică nu sunt rezidenți aici. Adică ei toți au familii, ei vin zilnic în centru, mașina noastră îi ia începând cu ora 09:00. Plecarea spre casă, după ora 14:00 se întâmplă la fel. Mai întâi sunt duși cei din Lupeni și ulterior cei din Petrila. Dar ei sunt asistați pe zi, nu rezidenți.

-Și care din aceste cazuri ar avea nevoie de o mai mare îngrijire, de o mai mare atenție?

-Fiecare copil, fiecare identitate are propriile nevoi. Și eu am propriile nevoi și tu ai propriile nevoi. Noi încercăm să observăm care sunt principalele nevoi ale copiilor, încercăm să ne centrăm pe acea nevoie. Noi avem copil cu retard neuro-psihico-motor până la copil cu retard mintal ușor. Sau avem copil cu tetrapareză spastică, dar care din punct de vedere mental este peste medie. Așa că este foarte greu să-ți dau un răspuns. Noi plecăm de la ideea că este un loc sub soare pentru toată lumea. Noi nu plecăm de la ideea că suntem nefericiți. Noi suntem fericiți. Copii mei sunt fericiți!

-Copiii interacționează unii cu alții în cadrul activitățiilor?

-Tot timpul. Noi realizăm numai activități și terapii de grup. Nici nu doresc altceva pentru că nici nu am avea finanțarea necesară. Asta ar presupune…deci ca să dezvolți terapii individuale, structurile trebuie să fie adaptate. Tu trebuie să ai foarte multe încăperi speciale de care beneficiază un copil. Adică stai un terapeut cu un subiect. Cunosc, știu că există pentru copilul cu autism, sunt foarte multe astfel de structuri. Este în București o familie din Petroșani care plătește costuri de peste 800 de euro pe lună. La noi totul este gratuit, noi suntem un serviciu social. La noi totul este gratuit, părintele nu plătește nimic. Considerăm că oferim condiții de standarde absolut europene, nu avem nimic din ceea ce au alții. Adică, eu ca specialist, pot să spun că am tânjit după materiale senzoriale pentru stimularea copilului, pentru a putea dezvolta activități de psihopedagogie curativă, de pildă. Nu poți vorbi unui copil de un retard mintal grav despre structura, nu știu, unui material poros, dacă nu i-l pui la dispoziție. Dacă el nu-l poate conștientiza. Și atunci materialele sunt extrem de importante. Dar noi le avem aici.

-Cum se desfășoară ședințele de kinetoterapie în noua sală cu aparatură modernizată construită din donațiile Enel Cuore?

-Așa cum le apreciază kinetoterapeutul. Și pe baza documentației medicale. Fiecare copil cu nevoie specială de kinetoterapie are un istoric medical în centre specializate. Copiii au istorice medicale clare unde ei deja au fost cuprinși în programe de reabilitare. Și atunci kinetoterapeutul, kinetoterapeutul nostru este unul din kinetoterapeuții spitalului, nu lucrează exclusiv cu noi. Și rămâne la aprecierea lui, nimeni nu intervine în munca lui. Sala de kinetoterapie a fost donată de Enel Cuore, este o divizie în cadrul structurii Enel. Ei ne-au dăruit toată aparatura, care este o aparatură extrem de performantă. Și extrem de scumpă. Toate sunt hidraulice și de ultima generație, ele pot fi adaptate la nevoile pe care le au copiii.

-Și tot în legătură cu recuperarea, copiii mai fac ședințe de hipoterapie cu cai, la centrul din Vulcan, ca în anii trecuți?

-Avem o colaborare cu asociația „Cavali”, ea funcționează la Vulcan și avem o colaborare foarte bună în sensul că orice copil al nostru care dorește să participe cu părintele, noi nu-i putem asigura. Eu nu pot lua personalul de aici. Părinții noștri împreună cu specialiștii de la Vulcan, pot beneficia de ședințe de hipoterapie, cu copilașii lor, în manieră gratuită. Dar nu noi conducem asta. Pentru că nu sunt ai noștri căluții.

-Dar există suficienți specialiști  în momentul actual în centru care să se ocupe de copii?

-Am avea nevoie de personal, dar fondurile sunt din păcate insuficiente. Pentru că banii din Italia nu vin dintr-un proiect de unde să descarci niște bani, ei vin din acțiuni de strângere de fonduri. Voluntarii din Italia muncesc 365 de zile pe an în a organiza tot felul de activități, din care oamenii să doneze bani. Ți se pare un lucru frumos și atât. Este o muncă titanică. Nu sunt oameni bogați care vin și donează mii de euro. Sunt doamne care donează 3 euro, atât pot ele dona. Și ele nu donează acești bani în fiecare zi, donează poate o dată pe lună când le vine pensia. Ori ca să strângi bani să funcționeze un serviciu ca ăsta, din donații, este o muncă fantastică, titanică.

-La noi nu se poate pune problema de donat?

-Noi am încercat. Voluntari există foarte mulți și în România. Eu cel puțin cu tinerii din orașul ăsta am o relație foarte bună. De când lucrez aici ne-au trecut pragul 100-150 de tineri care au făcut voluntariat. Ei sunt extraoridinar de buni și drăguți. Vin, se joacă, fac teme de casă cu copiii, ne aduc lucrușoare de ale lor, au dezvoltat ei acțiuni voluntariale în licee, au strâns bani, au cumpărat rechizite copiilor. Dar de aici până la a dezvolta activități pentru a strânge bani, calea este foarte lungă.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s